MARGĂ
Margă își crease în minte o barieră, un fel de răspuns la relațiile eșuate din trecut. Ea avusese o atitudine ușor-agresivă, răzbunătoare, cu aproape oricine avea contact. Mă gândesc că din categoria celor care au rănit-o, adică bărbați în mare parte. În logica ei, cine rămânea până la finalul conversației fără să o insulte, ea îi trecea pe lista celor cărora alegea să le dea o șansă. Un fel de listă a băieților buni.
Ea își spusese adesea că are o mare responsabilitate, că nu este ușor să alegi un bărbat în zilele noastre. Dar ce reprezintă, de fapt, un bărbat pentru Margă?
Pentru că, dacă ai întreba-o ce ar face-o fericită și cum ar trebui să fie un bărbat, ți-ar răspunde că trebuie să fie bun cu ea, să facă ce zice ea și să îi dea cadouri. Ceea ce, în esență, nu este neapărat greșit, însă cam sună a prosteală.
Ea nu pare un bun sfătuitor în a-ți spune ce o face fericită. Nu pentru că nu ar ști, ci pentru că ar vedea acolo o oportunitate. O portiță spre propriul amor.
Pentru că, în primul contact cu un bărbat, Margă tinde să își găsească tontul, nu iubirea.
Pornind de la stabilitate, ceea ce orice femeie caută, rămâne la atitudinea fiecărei femei să înțeleagă ce înseamnă, de fapt, acest lucru. Că, în subconștient, Margă ar căuta, de fapt, un bărbat care să o asculte cu adevărat, un bărbat care să îi fie aproape, un bărbat cu care să râdă, un bărbat cu care să clădească o viață cinstită și frumoasă. Doar că, în realitate, între ceea ce își dorește și felul în care acționează există o prăpastie.
Mizând pe faptul că bărbatul este cel care o curtează, ea nu simte nevoia să contribuie la conversație ori să își îmbunătățească atitudinea. După ce a fost rănită, pare că alege să îi rănească, la rândul ei, pe bărbații cu care interacționează. Căci, pentru Margă, o discuție despre nori și rolul stelelor în această galaxie poate părea mult prea plictisitoare. Tu pui întrebări, ea răspunde cu da sau nu, sau poate deloc. Mai degrabă ai citi o carte despre doi oameni care conversează decât să asculți un monolog cu Margă. Căci, într-un mod narcisist, ea caută de fapt să o descoperi doar pe ea, nu să descoperiți împreună norii. Că norii nu pleacă nicăieri, nu-i așa? Iar atunci când Margă alege totuși să lucreze la ea, o face mai mult dintr-un sentiment de răzbunare.
Dar răzbunarea nu este sănătoasă pentru minte – nu vindecă, doar prelungește suferința.
Răzbunarea se joacă cu mintea ei și o poartă pe o cale nefastă în viață. Pentru că, în fond, viața asta ne lovește pe toți, iar dacă nu învățăm să creștem din ceea ce trăim, rămânem blocați în aceleași greșeli. Noi toți avem nevoie de îmbunătățire continuă.
Margă: Da? Nu ți-a plăcut de mine când eram grasă? Lasă, că slăbesc și îți arăt eu cine e Margă.
Și Margă slăbește. Acum are o siluetă de invidiat, iar bărbații întorc capul necontrolat pe stradă. Însă, în sufletul ei, încă se vede și se simte ca femeia durdulie de altădată.
Desigur, Margă încă nu poate vedea tot adevărul, pentru că ea încă caută răzbunarea și calea cea mai ușoară spre Câmpiile Elizee. Căci atunci când „arma ei” expiră și frumusețea se dovedește a fi trecătoare, când crăpăturile devin vizibile și lavabilul nu mai stă fără amorsă, își dă seama că, investind doar în frumusețe, nu a câștigat nimic pe termen lung.
A crezut că poate avea totul cu puțin, dar de fapt a obținut puțin din tot.
Acum, Margă pare că și-a pierdut mirosul. Ar vrea să dea timpul înapoi și să fie un om bun, să asculte și să respecte, să nu rănească pe nimeni. Dar nu mai poate merge decât înainte, pentru că în această călătorie se vând bilete doar dus. Și fiind pe un drum „ultim”, Margă nu mai ține cont de detalii, căci oricum nu ar ști ce să aleagă… alege în grabă, cam ce consideră ea că ar fi mai potrivit.
Asta, mai mult ca să nu îmbătrânească singură, ca să nu râdă lumea de ea, ca să mulțumească mulțimea, ca să fie, oricum… atâta timp cât își primește validarea. O atenție care nu este tocmai onestă, o băgare de seamă care dispare odată cu frumusețea.
Și astfel ajunge să sfârșească într-o familie în care nu este apreciată, nu este respectată, nu este iubită îndeajuns. Pentru că, în viața asta, atragi ceea ce ești. O căsnicie nu face nici rău, nici bine, doar intensifică ceea ce se află deja în noi.
Cert este că, în viața ei, nu singurătatea era marea problemă, ci faptul că se simțea singură în preajma multora. Că avea în jur oameni care nu credeau cu adevărat în ea. Că alegerile pe care le-a făcut s-au rezumat doar la lucruri superficiale, la frumusețea ei, care dădea bine doar pe exterior.
Semnale a primit. Inima i-a atras atenția de fiecare dată. Însă ea a continuat să meargă înainte:
Rupând frunze de trifoi, cântând cu voioșie, dragostea se naște-n minim doi.
Scris de Claudiu Iordache
poze de Roberto Hund & John Diez
Scris de Claudiu Iordache, poze de Roberto Hund & John Diez