Cele 3 femei
Lumea mea s-a format încă de mic în jurul femeilor. Au fost femei de la care am învățat multe, au fost femei de la care am înțeles multe. Însă, dintre toate, pe trei le-am iubit mai mult decât m-am iubit pe mine.
MAMA MEA
‟De multe ori îmi mai ținea Tanti Samira companie„
MAMA MEA
„De multe ori îmi mai ținea Tanti Samira companie‟
Copilăria mea fusese unul dintre cele mai frumoase lucruri de care m-am bucurat cu adevărat. Orice prostie îmi trecea prin minte, o puneam în practică, fără să mă tem de vreo surpriză neplăcută acasă. Tatăl meu era mereu prins în gândurile lui și nu prea se ocupa de mine. Îmi plăcea asta, îmi dădea o libertate aparte și mă făcea să mă simt diferit.
Eram destul de cunoscut în bloc și prin împrejurimi. Toată lumea știa de „situația” mea – că nu prea avea cine să mă strunească.
Multe mame nu își mai lăsau copiii să se joace cu mine. Printre ele, și Tanti Lidia.
Într-o zi obișnuită de mai, am bătut la ușa ei:
— Claudiu mic: Săr’na, îi lăsați pe Alan și Marko afară?
— Tanti Lidia: Nu îi mai las să se joace cu tine! Tu numai prostii îi înveți! Uite hainele cu care au venit ieri acasă, uite! Toate sunt negre! Ce ați făcut??
A închis ușa mult prea repede ca să mai apuc să îi răspund. Poate că era mai bine așa. Ceva îmi spunea că arderea unui cauciuc de tractor nu ar fi fost un argument convingător în fața ei.
Dar câteodată, când ieșeam la joacă și nu era nimeni, mă așezam pe bancă și priveam cu atenție nucul din fața blocului. Îl măsuram din priviri și îmi imaginam că, atunci când va crește destul de mare, voi putea coborî direct pe ramurile lui, din camera mea.
De multe ori, Tanti Samira îmi ținea companie și îmi povestea despre vremurile când eram mic, despre mama mea. Îmi povestea ce făcuse ea, cum fusese. Mă bucura prezența ei, parcă Tanti Samira mă înțelegea, chiar dacă felul în care se exprima părea dintr-o altă lume. Îmi plăcea să aflu lucruri noi, mai ales că tatăl meu nu îmi povestise prea multe. De fiecare dată când întrebam ceva despre mama mea, mă trimitea la joacă.
– Tanti Samira: Ce faci singur aici pe bancă?
– Claudiu mic: Stau, nu e nimeni cu care să mă joc.
– Tanti Samira: Nu-i nimic, vin ei mai târziu. Taică-tău e acasă?
– Claudiu mic: Da, doarme.
– Tanti Samira: Doarme? La ora asta? E ora 14, în mijlocul săptămânii…
– Claudiu mic: Părea obosit.
– Tanti Samira: Pe trudă obosit. E greu să crești copiii fără mamă.
– Tanti Samira: Știi ceva despre mama ta? Ce ți-a spus taică-tău?
– Claudiu mic: Mi-a zis că a plecat când eram mic și că nu s-a mai întors.
– Tanti Samira: Îmi amintesc că erai mic, în leagăn, iar mama ta adormise cu țigara aprinsă. Perdeaua a luat foc, iar noi, vecinii, am sărit imediat cu apă ca să stingem.
– Tanti Samira: Am mai fost la voi și știu că nu era ușor. Dar viața asta te învață multe lecții, chiar și din momentele mai dificile.
– Tanti Samira: Când a plecat, a vândut câteva lucruri din casă de la voi.
– Claudiu mic: Deci noi nu am fost mereu săraci?
– Tanti Samira: Nu, la un moment dat chiar o duceați mai bine decât noi.
– Tanti Samira: A venit de la casa de copii să vă ia, dar tatal vostru a făcut tot ce a putut să vă țină împreună.
– Tanti Samira: Viața ne învață, în fiecare zi, ce înseamnă cu adevărat familie și sacrificiu.
SORA MEA
‟Mult prea influențabilă pentru o lume atât de bolnăvicioasă„
SORA MEA
„Mult prea influențabilă pentru o lume atât de bolnăvicioasă‟
În lipsa mamei, sora mea a avut un rol destul de decisiv în creșterea mea. Fiind cel mai mic dintre frați, prin ochii ei am înțeles multe din ceea ce înseamnă de fapt o femeie. Căci ea a avut obligații pe care adolescenții în mod normal nu le aveau, chiar dacă nu a avut un model pe care să îl urmeze.
Iar crescând într-o familie fără mamă, cu un tată nostalgic, care era adesea prins în gânduri, ne-am legat de unele slăbiciuni.
Iar felul în care noi am crescut, doar noi am putut să-l înțelegem. Doar noi am știut cum ne-a făcut să ne simțim. Căci pentru toți ceilalți, rămânând doar o poveste. O poveste în care unii se regăseau, o poveste care pe unii îi făcea să se simtă mai bine, judecând.
Iar cel pe care îl alesese până la urmă sora mea nu a fost persoana care să o înțeleagă. O iubise, pentru că se vedea din faptele lui că îi păsase și că ar fi făcut orice pentru ea, ca să o protejeze. Dar nu a înțeles. Nu ne-a înțeles pe noi. Nu înțelesese că, fiind crescuți așa cum am fost, am rămas cu niște slăbiciuni.
Pentru că noi crescuserăm fără obiceiuri. Zilele noastre de naștere erau doar zile. O zi ca oricare alta. O zi în care treceam unul pe lângă celălalt, vorbind despre lucruri banale, fără nimic ce ar fi trebuit să fie sărbătorit.
Și nu s-a întâmplat asta pentru că nouă nu ne-ar fi păsat sau pentru că nu formaserăm deja o legătură puternică unul cu celălalt, ci pentru că acceptasem ideea. Cumva, înțelesesem că atât avem, atât ne permitem.
Ce a înțeles el din toate acestea? Poate că nu a văzut lucrurile așa cum erau în realitate. Pentru el, felul în care ne-am arătat față de ea a părut rece sau distant, greu de înțeles pentru cineva care nu a fost acolo.
De aceea se spune că este important să avem aproape doar oameni care merg în aceeași direcție. Oameni care cred în noi, care ne citesc slăbiciunile și nu le întorc împotriva noastră.
Dar nu despre asta este vorba. Că el a influențat-o într-un mod care a adus-o mai aproape de inima lui și ne-a îndepărtat pe noi de inima ei. Sunt sigur că i-a dorit binele, că a sfătuit-o din punctul lui de vedere, din perspectiva propriei normalități și a experienței sale de viață.
Dar da, o iubise, dar nu o înțelesese. Se amestecase în ceva ce nu ar fi trebuit să se amestece nimeni. Între noi.
IUBITA MEA
‟O femeie sensibilă, uneori inocentă, mereu pusă pe comedie„
IUBITA MEA
„O femeie sensibilă, uneori ingenuă, mereu pusă pe comedie‟
Puțini oameni am întâlnit ca ea. O femeie sensibilă, uneori ingenuă, mereu pusă pe comedie. Legământul pe care l-am împărtășit cu ea rămâne o valoare pe care o port și astăzi în suflet. Un om atât de deschis și de corect, gata oricând să întindă o mână de ajutor.
Căci felul în care petreceam nopțile, vorbind până în zori despre nimicuri, ne-a unit mai mult ca niciodată. Nu întâlnisem multe femei în fața căror ochi să mă pot uita și să găsesc încredere. Eram atât de deschiși unul față de celălalt încât nimic altceva nu mai conta.
Și nu a fost doar ea așa, căci avusese un model pe care să-l urmeze. În familia lor, bunătatea era servită încă de la intrare. Oameni deosebiți.
Te simțeai în casa lor ca la tine acasă. Iar privind acum în urmă, datorită celor ca ei, astăzi continui să mă îndrept spre bunătate. Căci mintea mea îmi confirmase că, indiferent cât de greu este în viață, bunătatea este ceea ce aduce cu adevărat alinare.
Noi ne cunoscuserăm printr-un prieten comun. O prietenă de-a ei, cu care eu lucrasem, îmi povestise despre ea. Îmi amintesc și acum cuvintele ei: “Claudiu, cunosc pe cineva care sunt sigură că ți-ar plăcea. Vrei să îți dau numărul ei?” A avut ochi buni. Îmi plăcuse de ea încă de la primul SMS.
După ce vorbiserăm prin SMS ceva timp, la telefon, ne-am întâlnit. Îi dădusem întâlnire în parc. Iar eu, mereu pus pe drăcie, mă descrisesem ca fiind persoana care stătuse pe banca de vizavi. O alegere creativă și îndrăzneață. Pe acea bancă stătuse un tip mai împovărat, căci, după hainele lui, aș fi zis că grija lui era mai degrabă să își găsească un loc unde să se adăpostească, decât să se îndrăgostească.
O văzusem. Se apropiase cu încredere de el. Parcă nu îmi venea să cred. Găsisem pe cineva care fusese mai strâmtorat ca mine și ea se îndreptase spre el cu încredere și entuziasm. Ca și cum ceea ce se legase deja între noi era suficient ca ea să își dorească să meargă înainte.
În acel moment, înainte ca ea să ajungă la el, m-am ridicat de pe bancă și i-am făcut cu mâna, un fel de ‘hi five’, în timp ce afişam un zâmbet de copil.
Ce a urmat? Opt ani de poveste. Însă dorința unui trai mai bun ne-a purtat pe meleaguri străine. Timpul departe unul de celălalt a lăsat urme. Puțin câte puțin distanța ne-a îndepărtat. Ne-a înstrăinat. Ne-a făcut să ne simțim străini în propria casă.
Singurul lucru ce ne-a mai rămas de făcut a fost să ne dăm drumul la mână.
Scris de Claudiu Iordache,
poze de RODNAE Productions
*Numele sau detalii care pot duce la persoanele din acest articol sunt înlocuite din motive evidente.
Scris de Claudiu Iordache, poze de RODNAE Productions